Misterele Capelei Scotiene Rosslyn

   

Clopotele sună la Capela Rosslyn care este probabil cea mai extravagantă biserică sculptată din Scoţia – şi în mod cert cea mai înzestrată cu mituri, pseudo-istorie şi controverse. Un loc de pelerinaj pentru masoni, templieri, cei care vor să vadă OZN-uri, oameni de rând şi cripto-istorici, care caută orice, de la suluri conţinând învăţămintele pierdute ale lui Hristos, până la Sfântul Graal, această capelă, cuibărită în satul Roslin, a devenit o destinaţie a pasionaţilor cărţii Codul lui Da Vinci, thrillerul mistic al lui Dan Brown, care s-a vândut în mai mult de opt milioane de exemplare în întreaga lume, şi care are punctul culminant la Rosslyn. 

     Istoricii scandalizaţi pot spune orice, dar Capela Sf. Matei – acesta este numele său episcopal, nu a fost niciodată atât de ocupată. Trustul care se ocupă de restaurarea bisericii din secolul 15,
în parteneriat cu Societatea Historic Scotland, beneficiază de fluxurile foarte mari de turişti, dar refuză cu încăpăţânare orice investigaţii în pivniţele ei legendare. Biserica este acum sursă de inspiraţie pentru artişti scoţieni de renume, cum ar fi pictorul Steven Campbell, sau câştigătorul premiului Turner, Douglas Gordon.
     Romanul lui Brown, care a uimit milioane de oameni şi a scandalizat câţiva catolici, este o reţea de artă renascentistă, criptologie şi teorii ale conspiraţiei, ce implică descendenţii lui Iisus Hristos şi ai Mariei Magdalena. Începe cu uciderea grotescă a unui restaurator la Louvru, a cărui corp este aşezat în aceeaşi poziţie cu cea din faimoasa schiţă a lui Leonardo Da Vinci, Bărbatul Vitruvian, şi se termină cu deznodământul de la Capela Rosslyn.
     Dar cărţi în care apare această capelă, construită în 1450, de William Sinclair, Conte de Orkney, au existat cu multă vreme înainte de Codul lui Da Vinci, expunând diverse teorii, implicând Cavalerii Templieri, care au fost mai tot timpul asociaţi cu această capelă, Sfântul
Graal, sau texte biblice în care sunt însemnate originile Masoneriei (masonii au luat în considerare unele dintre sculpturile capelei). Poate că cea mai ciudată dintre aceste cărţi a fost cea a antropologului Keith Laidler, „The Head of God” – „Capul lui Dumnezeu”, care sugerează că în capelă se află ascuns capul îmbălsămat al lui Hristos, în vreme ce pasionaţii de OZN-uri din faimosul „Triunghi Bonnybridge”, au susţinut că această clădire nu este altceva decât un „portal astral”.
     Coborând însă cu picioarele pe pământ, constatăm că nimeni dintre cei care intră în acest loc  care acum se află sub o folie protectoare pe toată durata resturărilor - nu poate să nu fie afectat de interiorul plin de imagini sculptate care îţi ia răsuflarea. Acolo se află faimosul „Stâlp Prentice”, foarte apreciat de teoreticienii Sfântului Graal, a cărui imagini se spune că au fost sculptate de un ucenic, a cărui maistru, într-o criză de gelozie pe talentul şi îndemânarea sa, l-a ucis (pe tavanul sculptat există două feţe care se uită fix una la cealaltă). În alte părţi, dălţile au sculptat dansul morţii, crucifixe, orchestre cereşti (şi un înger trâmbiţaş), fără a mai menţiona detaliile care ar trebui să reprezinte cactuţi de aloe şi porumb, cu referire la o călătorie pre-columbiană în America, a naşului lui William Sinclair, Henry, Primul Conte de Orkney. Simbolul antic păgân al fertilităţii – Omul Verde -, este şi el prezent, cu cârcei atârnându-i pe bărbie, care acum poartă vopseua reînnoită de renumitul artist plastic Steven Campbell, într-o nouă expoziţie deschisă la Studioul Glasgow Print, inspirată în mare măsură de Rosslyn. 

„Îmi place foarte mult povestea Stâlpului Prentice”, spune Campbell, care s-a arătat surprins de faptul că biserica nu atrage mai mulţi vizitatori dintre pasionaţii de artă.
„Cred că un pictor are tot timpul de învăţat, aşa că tind să fiu de partea ucenicului. Este o problemă de viaţă şi de moarte, despre creativitate. Un metafizician ar avea mult de lucrat. Detaliile, care sunt aproape mult prea elaborate, sunt foarte curioase pentru început. De parcă ar fi alergat cineva pe acolo”.
     Douglas Gordon, un artist video scoţian şi câştigător al Premiului Turner, îşi îndreaptă atenţia spre o operă de artă mult mai veche şi mai enigmatică, şi plănuieşte să facă un documentar ce are la bază această capelă, în colaborare cu Colegiul de Artă Edinburgh. În prezent face cercetări la Chicago. Gordon spune: „Ca persoană care a fost mereu interesată de estetica franc-masoneriei şi a rădăcinilor ei în cultura templieră, cred că o carte precum „Codul lui Da Vinci” era inevitabilă. Să sperăm că actualul val de interes va descreşte şi va dispare”. În ceea ce priveşte proiectul său video, el rămâne învăluit în mister. Este prea devreme să vorbim despre el. Mulţi istorici se îndoiesc că ar exista vreo legătură între Rosslyn, constructorii ei şi templieri, ca să nu mai vorbim de pretinderile şi mai exagerate privind locul. Accentuând faptul că legenda Graal
este în bună parte o creaţie literară, Dr. Gary Dickson, membru onorabil al şcolii de istorie a Universităţii Edinburgh, avertizează asupra efectelor pe care miturile ce folosesc o bază istorică
le-ar putea avea.
„Mituri disparate pot lua o viaţă a lor, interacţionând şi devenind supermituri. Cred că Rosslyn a devenit un punct de legătură pentru mai multe mituri, ca Sfântul Graal şi Templierii. Miturile cresc pe măsură ce sunt povestite; ele devin tot mai bogate şi mai elaborate. Atunci când cad din cer şi aterizează într-un loc deosebit ca Rosslyn...  ei bine, îl transformă în propria casă.”
     Între timp, Andrew Sinclair, teoretician al Graalului, profesor la Colegiul Churchill, Cambridge, autorul unor cărţi ca The Secret Scroll – „Documentul secret”, The Holy Blood – „Sângele Sfânt” şiThe Holy Grail –„ Sfântul Graal”, a scris recent în ziarul Scoţianul, deplorând ceea ce a numit „montruosul cod Da Vinci”.  El pretinde că simbolismul sculptat al capelei se referă la „multe secrete ascunse ale existenţei”, inclusiv helixul dublu al ADN-ului, şi indicând pionieri ai biotehnologiei şi clonarea oiţei Dolly, de la Institutul Roslin, din apropiere. Sinclair, care acum doi ani a descoperit un sul de hârtie pictat, într-o grădină masonică din Orkne, pe care l-a descris ca fiind „veriga lipsă” dintre fraco-masoni şi Cavalerii Templieri, pregăteşte acum un documentar despre Rosslyn, a luat parte la câteva încercări de săpături fără rezultate ale pivniţelor capelei, în care entuziaştii credeau că vor găsi orice - de la suluri sacre la cavaleri templieri îngropaţi cu armuri întregi.
     Venind dintr-o altă direcţie, John Ritchie, Mare Herald şi purtător de cuvânt al unei organizaţii moderne care se numeşte Cavalerii Templieri Scoţieni, sau Militi Templi Scotia, consideră că excavaţiile fizice nu sunt bine-venite, dar spune că el şi colegii săi vor face cercetări cu ajutorul unor aparate radar sofisticate, în acea zonă, între capelă şi Castelul Rosslyn, fără a afecta prea mult teritoriu. „Am stabilit un sistem organizat de cercetare, dar până acum nu am văzut decât structuri asemănătoare pereţilor”, spune el. „Până acum nu am văzut nici un detaliu. Acestea vor veni mai târziu”. Ritchie nu crede că vor face descoperiri foarte mistice, deşi consideră că investigaţiile ar putea dezvălui documentele Anjou, aduse în Scoţia de către Sir Gilbert Hay, profesorul foarte influent al lui Sir William Sinclair. Ritchie, care a crescut în Roslin, consideră capela „un lexicon în piatră. Vin aici autori şi pot interpreta ceea ce văd pentru a susţine orice teorie ar vrea”.
     Sir Walter Scott a spus despre Rosslyn că „locul, mândra capelă, unde mai marii Roslinului zac fără sicrie”, iar Ritchie crede că nu Cavalerii Templieri, ci chiar Sinclarii înşişi sun îngropaţi acolo, cu Sir William Sinclair, ucis în Bătălia de la Dunbar în 1650, fiind ultimul îngropat în armura sa întreagă. El este de acord că sunt destul de multe fantezii investite în acel loc: „Nu mă mir dacă într-o zi voi intra în capelă şi o voi găsi plină de fanaticii Mariei Celeste”.
     Chiar dacă sunteţi încrezători sau sunteţi cinici, Rosslyn rămâne un loc fermecat – aşa cum audienţa Fringe a observat serile trecute, care au umblut Camera Producţiilor Nonsense, la piesaUcenicul, bazată pe legenda stâlpului.
     Unii ar putea crede că, asemenea Monstrului din Loch Ness, misterele din Rosslyn sunt prea profitabile pentru ca cineva să le vrea rezolvate. Dar dacă o investigaţie a ceea ce se găseşte sub capelă, ar avea loc, ce ar putea dezvălui: cunoştinţe, relicte nepreţuite, oase vechi, sau doar numai bucăţi de lână?